Serviciile Internaţionale de Transport şi Rolul lor în REI

Serviciile Internaţionale de Transport şi Rolul lor în REI

 

Capitolul 1. ASPECTE TEORETICO-METODOLOGICE VIZÎND ROLUL TRANSPORTURILOR ÎN ECONOMIE

1. Obiectul şi importanţa activităţii de transport în promovarea REI

 

      Transportul reprezintă o latură a activităţii economice a societăţii omeneşti, organizată în scopul învingerii distanţelor. Prin activitatea de transport se realizează deplasarea în spaţiu a bunurilor sau a oamenilor în vederea satisfacerii nevoilor materiale şi spirituale ale societăţii omeneşti[15, p.30].

      Transportul este strîns legat de societatea omenească şi a apărut odată cu aceasta. Omul primitiv se deplasa dintr-un loc în altul în căutarea de hrană  şi protecţie împotriva vicisitudinilor naturii. Limitele fizice ale organismului uman în privinţa distanţelor ce puteau fi parcurse pe jos şi a cantităţii de bunuri materiale ce puteau fi transportate, au determinat, în timp, descoperirea unei game variate de mijloace ajutătoare numite astăzi ”căi şi mijloace de transport”. Acestea au cunoscut o permanentă dezvoltare cantitativă, calitativă şi structurală, în pas cu dezvoltarea producţiei, a ştiinţei şi tehnicii, contribuind nemijlocit la dezvoltarea forţelor de producţie, la creşterea economică pe plan mondial[30, p.27].

      Transportul nu este un scop în sine, ci un mijloc de realizare a unei multitudini de scopuri practice. Validarea oricărei mişcări în spaţiu a bunurilor şi persoanelor depinde exclusiv de scopul urmărit, de efectele economico-sociale ce urmează a fi obţinute. Omul primitiv nu se deplasa şi nu căra cu sine cele necesare fără un scop anume, iar viaţa modernă de astăzi ne oferă nenumărate motivaţii cu privire la deplasarea în timp şi spaţiu a oamenilor şi a mărfurilor.

      Transportul influenţează toate laturile vieţii economico-sociale, iar dezvoltarea ordonată şi armonioasă a acestora în pas cu cerinţele reproducţiei lărgite constituie un obiectiv important al politicii economice a statului[17, p.6].

      Transporturile reprezintă deci una din principalele ramuri ale producţiei materiale. Desfăşurarea acestei activităţi implică mari consumuri energetice şi de alte resurse de mare importanţă. De aceea, creşterea continuă a eficienţei transporturilor impune:

- optimizarea volumului mărfurilor ce urmează a fi transportate;

- optimizarea distanţelor;

- utilizarea distanţelor;

- utilizarea capacităţilor existente;

- optimizarea consumurilor energetice.

      Satisfacerea nevoilor de transport ale economiei naţionale se realizează  printr-o reţea unică reunind toate ramurile de transport: feroviar, auto, naval, aerian, prin conducte şi cu tracţiune animală. Cu alte cuvinte, diferitele feluri de transport sunt parte componentă a sistemului unic de transport al ţării şi lucrează în interacţiune şi colaborare, în scopul satisfacerii depline, cantitative şi calitative, la timp şi eficient, a cerinţelor de transport ale economiei naţionale şi populaţiei[33, p.25].

      Prin termenul de transporturi internaţionale se înţelege transporturile de mărfuri şi călători de pe teritoriul unei ţări spre teritoriul altei ţări. Acestea includ totalitatea mijloacelor ce au destinaţia de a deplasa oameni, mărfuri, semnale şi informaţii dintr-un loc în altul.

În acest fel transporturile reprezintă acea parte a activităţii economice, care este legată de sporirea gradului de satisfacţie a consumului uman prin schimbarea poziţiei geografice a mărfurilor şi oamenilor. Transporturile pot fi considerate o continuare fireasca a procesului de producţie. Produsul transportării nu poate fi păstrat şi acumulat, producţia fiind îmbinată cu consumul produsului de transport. Nivelul de dezvoltare al transporturilor şi ale căilor de comunicaţii depind de gradul de dezvoltare economic a fiecărui stat, de nivelul de dezvoltare a ştiinţei şi tehnicii, de intensitatea traficului de mărfuri şi călători, şi nu în ultimul rind de condiţiile natural[5, p.72].

      Transporturile reprezintă o sistemă gigantică pe care în secolul XXI o aşteaptă schimbări mari. În primul rînd, pe planetă au loc schimbări legate de problema resurselor energetice.      Viitorul sistem de transport trebuie să fie consumatoare de diferite tipuri de energie: la început ea poate să lucreze pe bază de combustibil petrolier relativ ieftin, mai apoi va trebui să fie electrificată sau transferată la utilizarea tipurilor alternative de combustibil sau alte surse de energie fără cheltuieli suplimentare considerabile. Al doilea factor ce dictează necesitatea schimbărilor este însăşi starea contemporană a sistemului internaţional de transporturi, principalele standarde ale căruia, de exemplu ecartamentul căilor ferate, au fost puse încă în secolul al XIX-lea. Sistema este învechită, iar unele elemente ale acesteia s-au învechit demult, fapt care afectează bazele întregii sisteme. Se impun noi cerinţe tehnice, arhitecturale şi de altă natură faţă de porturile maritime, fluviale, a aeroporturilor ce se construiesc în prezent. Al treilea factor, în secolul al XXI-lea tot mai acute devin problemele ecologice şi de securitate, deoarece transporturile din cauza proporţiilor mari de utilizare au devenit cea mai periculoasă invenţie a omenirii. Astfel a apărut o necesitate stringentă de apariţie a unui nou sistem de transport bazat pe tehnologii noi şi standarde noi, care ar fi în stare să aducă schimbări radicale în metodele de transportare.

      Viitorul sistem de transport pentru transportul de pasageri, mărfuri de tonaj mic şi tonaj mare ar trebui să satisfacă o mulţime de cerinţe contradictorii: să aibă o mare capacitate de trecere de la o suprafaţă mică de pămînturi ocupate şi cheltuieli mici pentru întreţinerea şi reparaţia căilor de comunicaţii; să aibă o influenţă negativă minimă asupra mediului înconjurător păstrînd tot odată parcursul zilnic mare al mijloacelor de transport; viteză medie de deplasare sporită la o reducere a consumului de combustibil şi a numărului de accidente rutiere; căile de comunicaţie trebuie să fie utile pentru deplasarea şi manevrarea transportului public şi individual. Asigurarea cu transporturi a relaţiilor economice internaţionale a căpătat o importanţă deosebită la fundamentarea schemelor de amplasare a fondurilor de producere şi alegerea metodelor de utilizare a avantajelor oferite de diviziunea muncii. În cazul cînd cheltuielile pentru transport depăşesc efectul economic de la diviziunea muncii, atunci aceste relaţii economice devin neefective[11, p.7].

      Principalele funcţii economice pe care le exercită transporturile internaţionale sunt: extinderea posibilităţilor de a face comerţ  cu alte pieţe sporind capacitatea de absorbţie a acesteia; asigurarea unui echilibru mai bun între cererea şi oferta pentru diverse mărfuri pe plan naţional şi internaţional; asigurarea posibilităţii deplasării mărfurilor din locurile unde se află în abundenţă în zonele cu deficit, creînd un echilibru dintre cerere şi ofertă; asigură mobilitatea capacităţilor de prelucrare intermediară şi finală; facilitează şi încurajează specializarea şi activitatea de producţie şi comercializare; asigură deplasarea oamenilor în interes de afaceri, transportul de documente comerciale şi schimb valutar, organizarea de tîrguri şi expoziţii, participarea la activitatea diverselor organizaţii economice internaţionale etc.

      Cerinţele de bază înainte de către consumatori faţă de serviciile de transport sunt următoarele: siguranţa transporturilor; termene minime (durată) de transportare; regularitatea transportării mărfurilor; garantarea termenelor de transport, inclusiv transportarea strict la timp; asigurarea integrităţii mărfurilor la transportare; comodităţi de primire şi predare a mărfurilor; prezenţa serviciilor suplimentare; prezenţa diferitor nivele de deservire cu transport; adaptabilitatea la cererile clienţilor; sistem de informare şi documentare bine pus la punct; însoţirea mărfurilor pînă la destinaţie; organizarea transportării mărfurilor de la uşă la uşă; costuri de transport accesibile; posibilitatea de ”curăţare vamală“; dislocarea optimal a punctelor de expediere şi primire; posibilitatea obţinerii de informaţii veridice despre tarife, condiţii de transportare şi locul de aflare a mărfurilor; prezenţa tarei necesare pentru transportare; prezenţa utilajelor necesare pentru descărcare în punctele de transbordare; lichidarea operaţiunilor intermediare de transbordare.

      Încadrarea transporturilor într-o ramură distinct a economiei naţionale se datorează faptului că, deşi activitatea în transporturi, din punctul de vedere al procesului muncii, se identifică cu cea din ramurile creatoare de bunuri materiale, totuşi ea prezintă o serie de particularităţi:

a) rezultatul muncii productive în transporturi nu-l constituie un nou produs sau o marfă, ci o prestaţie. Prin transport mărfurile îşi păstrează proprietăţile fizico-chimice, dar îşi sporesc valoarea, contravaloarea serviciului de transport se adaugă la valoarea mărfii transportate;

b) transporturile de mărfuri sunt o activitate economic care se desfăşoară atît în sfera producţiei, cît şi în cea a circulaţiei mărfurilor[11,p.7-8].

      Transportul, în sine, nu se poate stoca, se consumă imediat în momentul efectuării producţiei. Se stochează însă nevoia de transport[34, p.37].

      Transporturile reprezintă ”sistemul circulator“ al întregii planete şi, în acelaşi timp, al fiecărei ţări în parte, constituind o importantă ramură a producţiei materiale fără de care existenţa unei societăţi moderne ar fi de neconceput[49, p.10].

      Avînd în vedere necesitatea realizării legăturii între producţie şi consum, transporturile sunt acelea care deplasează produsele obţinute în celelalte ramuri ale producţiei materiale, din locul în care au fost obţinute în cel în care urmează a fi consumate, în cadrul pieţei interne şi al celei internaţionale.

      Satisfacerea necesităţilor materiale şi spirituale ale societăţii şi ale fiecărui cetăţean impune asigurarea organizării corespunzătoare a deplasării în timp şi spaţiu de mărfuri şi persoane, transporturilor revenindu-le acest important rol.

      Obiectul activităţii de transport îl constituie deplasarea în spaţiu şi timp a călătorilor şi mărfurilor[27, p.60].

      Faţă de precizările de mai sus, putem defini activitatea de transport ca fiind acţiunile prin care se organizează şi realizează deplasarea călătorilor şi mărfurilor în spaţiu şi timp. Activitatea de transport propriu-zisă se înfăţişează ca fiind o ramură distinctă a producţiei materiale, a activităţii economice în general, cu caracteristici proprii.

- Transporturile reprezintă, aşadar, un domeniu important al activităţii economico-sociale, prin intermediul cărora se realizează deplasarea în spaţiu a bunurilor şi persoanelor în vederea satisfacerii nevoilor materiale şi societăţii omeneşti.

- În societatea modernă, transportul este un element indispensabil vieţii, deoarece el oferă  oamenilor posibilitatea de a cunoaşte, a percepe şi a asimila cît mai mult din ceea ce le pune la dispoziţie civilizaţia umană.

- În procesul de refacere economică şi de aşezare a economiei de piaţă, transportul contribuie la apropierea zonelor economice între ele, la dezvoltarea armonioasă a tuturor ramurilor economice naţionale şi a judeţelor, la repartizarea judicioasă a producţiei şi a desfacerii şi la dezvoltarea legăturilor dintre ramurile industriei, dintre industrie şi agricultură, dintre oraşe şi sate[30, p.28].

- De asemenea, transporturile contribuie la dezvoltarea diviziunii sociale a muncii, ele constituind un factor activ de atragere la viaţa social-economică a tuturor localităţilor ţării, prin valorificarea superioară şi eficientă a potenţialului uman şi material de care dispun şi, prin aceasta, la dezvoltarea social-economică şi culturală a acestora[49, p.15].

- În ceea ce priveşte deplasarea în spaţiu de mărfuri, transporturile constituie o prelungire a procesului de producţie, pe care-l continuă şi desăvîrşeşte şi, prin aceasta, activitatea de transport adaugă valoare la valoarea mărfurilor, contribuind la formarea venitului naţional. Astfel, transporturile ocupă un loc important în cadrul ramurilor economice în ceea ce priveşte crearea produsului social şi a venitului naţional. Activitatea de transport a devenit un sector de bază al economiei, o forţă vie, productivă, constituind în acelaşi timp „motorul regulator al producţiei’’, pe care o distribuie cu rapiditate acolo unde este necesară[27, p.22].

      Prin activitatea de transport nu se creează bunuri materiale, ci aceleaşi mărfuri se deplasează în alt loc dar cu o valoare superioară.

- Transporturile de călători realizează apropierea dintre oameni şi contribuie la satisfacerea intereselor lor[27, p.23].

      Realizarea acestor importante sarcini ce revin transporturilor impune organizarea lor raţională, într-un sistem unitar, în care cele patru categorii de transport să se completeze şi să se îmbine reciproc, cooperînd între ele la dezvoltarea tehnologiilor moderne de transport, folosirea raţională a capacităţilor etc., pentru satisfacerea tuturor cerinţelor de transport, cu maximum de rapiditate, siguranţă şi la un cost cît mai redus.

      Însă nu toate deplasările în spaţiu constituie obiectul activităţii de transport supuse contractului de transport. Astfel, transportul informaţional, transportul de lichide şi gaze prin conducte şi alte activităţi asemănătoare nu pot forma obiectul contractului de transport. Aceste activităţi se realizează prin instalaţii proprii şi nu necesită operaţiunile specifice pe care le presupune activitatea de transport, cum ar fi: preluarea de către transportator a mărfurilor, obligaţia de pază şi preluare a lor la destinaţie.

      Considerată sub aspectul conţinutului său economic, activitatea de transport constituie mijlocul prin care se înlesneşte schimbul de bunuri şi deplasarea oamenilor, spre deosebire de deplasarea gîndirii ( transportul corespondenţei, faxul, transmisiunile telefonice ), transport ce este supus altor reguli[5, p.71].

      De asemenea, rămîne în afara sferei noastre de preocupare transportul poştal care, deşi se realizează pe baza unor raporturi juridice între transportator şi unitatea de poştă, nu se integrează în contractul de transport. Mai mult, nici expeditorul, nici destinatarul nu au legături juridice cu unitatea de transport ce realizează activitatea de corespondenţă.

      Astfel, activitatea de transport poate fi definită ca acţiunile prin care se organizează deplasarea călătorilor şi mărfurilor în spaţiu şi timp.

      Un rol important îl are transportul în sfera producţiei unde, printr-o mai bună organizare, poate contribui la: reducerea ciclului de producţie, accelerarea vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante, îmbunătăţirea indicatorilor economico-financiari.

      Producţia unei întreprinderi este deservită nu numai de transportul intern, ci şi de transportul care realizează legăturile externe ale acesteia cu celelalte întreprinderi şi cu întreaga economie naţională.

      De aici decurge funcţia importantă a transporturilor de a susţine legăturile de producţie între întreprinderi, comunicaţiile între marile centre industriale, între cele industriale şi agricole, etc.    Acest rol este îndeplinit de transporturile de utilitate publică, în componenţa cărora intră: căile ferate, fluviale şi maritime, rutiere, transportul aerian şi transportul de călători. Acesta din urmă deserveşte procesul de producţie prin deplasarea muncitorilor la şi de la locul de muncă[19, p.236].

      Importanţa transporturilor constă nu numai în funcţia pe care o au în dezvoltarea complexului socio-economic naţional, ci şi în rolul important exercitat asupra amplificării relaţiilor dintre state. Astfel, transporturile internaţionale reprezintă mijlocul material ce stă la baza relaţiilor economice cu celelalte ţări ale lumii. Acestea continuă procesul de producţie în sfera circuitului economic mondial şi reprezintă un sistem tehnico-economic complex prin intermediul căruia o parte din produsul social este realizat pe pieţele externe în schimbul unor mărfuri necesare economiei naţionale, contribuind astfel la modificări de structură, calitate şi cantitate în produsul intern brut, produsul naţional brut şi produsul naţional net[5, p.70].

 

1.2. Noţiune de transport. Principalele tipuri de transport şi caracteristicile tehnico-economice

   

       Transporturile nu reprezintă numai sistemul de legatură între ramurile economice şi sistemul de circulaţie al schimburilor de mărfuri între diferite state ale lumii, dar şi un important factor în formarea PIB şi ocuparea populaţiei. Fără un sistem de transport organizat la nivel global nu se pot realiza schimburile economice internaţionale şi nu se pot integra în circuitul mondial al tuturor zonelor şi regiunilor geografice ale lumii şi nu se poate beneficia de avantajele globalizării. Competitivitatea unei economii depinde nu numai de calitatea tehnică sau de productivitate, ci şi de calitatea transporturilor în toate modurile de transport[17, p.11].

      Niciun stat nu se poate dezvolta economic şi nici populaţia nu poate accede la un grad de civilizaţie cît de cît acceptabil fără un sistem de transport dezvoltat şi bine organizat. Încă din antichitate, cele mai dezvoltate civilizaţii au fost cele care au valorificat atuuri naturale ca ieşirile la mare şi căile navigabile interioare. Egiptul, China, Grecia şi Imperiul Roman au crescut prin punerea la punct a unor rute de transport fluviale şi maritime, iar apoi statele cu acces la mări şi oceane - Marea Britanie, Spania, Japonia, urmate de Franţa, Germania şi SUA - au devenit cele mai dezvoltate din punct de vedere economic[44, p.21].

      Apariţia căilor ferate şi dezvoltarea infrastructurii feroviare a permis intrarea în circuitul economic şi implicit dezvoltarea regiunilor şi zonelor bogate în materii prime, dar fără acces la mare. Evident, încă din cele mai vechi timpuri, infrastructura rutieră a permis circulaţia persoanelor şi a mărfurilor, însă abia odată cu apariţia drumurilor asfaltate şi a automobilului, transportul rutier s-a impus ca modalitate de atragere în circuitul economic al celor mai izolate regiuni. Dupa apariţia autostrăzilor şi dezvoltarea industriei auto, transportul rutier a înregistrat un avînt volminant, devenind cel mai important şi mai accesibil mod de transport terestru. Cu toate că a devenit treptat unul dintre cele mai poluante moduri de transport şi gradul de siguranţă al traficului rutier a rămas scăzut, transportul rutier continuă să ocupe cel mai important loc în economia unei ţări[49, p.20].

      În secolul trecut, transportul aerian a avut o evoluţie şi mai spectaculoasă decît a transportului rutier şi chiar dacă ocupă ultimul loc în ceea ce priveşte traficul de mărfuri, este în mod cert indispensabil pentru livrarea rapidă a bunurilor de volum mic şi valoare mare, avînd şi un rol determinant în valorificarea atracţiilor turistice[47, p.60].

      Sistemele de transport pot fi definite ca totalitatea mijloacelor şi instalaţiilor întrebuinţate în vederea înlăturării distanţelor.

      În compunerea şi organizarea transporturilor intră elemente de ordin etnic:

- drumul;

- mijlocul de transport;

- forţa de muncă.

      Transporturile se pot clasifica astfel:

a. Din punctul de vedere al obiectului transportului:

1. transport de călători şi

2. transport de mărfuri.

b. După mijloacele întrebuinţate transporturile pot fi:

1. rutiere;

2. feroviare;

3. maritime;

4. fluviale;

5. aeriene;

6. speciale;

7. multimodale.

      Transportul terestru este cea mai răspîndită şi eficientă  formă de transport ce foloseşte vehicule dotate cu motoare alimentate cu combustibil lichid. Aceste transporturi au început să concureze cu alte tipuri de transporturi abia în secolul al XX-lea datorită mijloacelor mecanizate evoluate apărute în decursul acestei perioade[49, p.25].

      Transportul rutier este o formă de transport terestru şi totodată un subsistem al sistemului naţional al transporturilor care asigură deplasarea în spaţiu a mărfurilor şi persoanelor cu ajutorul autovehiculelor (mijloace de transport auto-propulsate) şi al mijloacelor tractate (remorci, trailere etc.)[17, p.20].

      Transportul rutier efectuează deplasarea în spaţiu a bunurilor şi oamenilor cu ajutorul autovehiculelor care sunt mijloace de transport autopropulsate.

      Ca particularitate a acestor mijloace de transport se remarcă  faptul că dispun de o mare mobilitate, putînd fi întrebuinţate, în funcţie de vreme, pe orice fel de drum. Transportul auto oferă  posibilitatea încărcării mărfii direct de la punctul de expediere şi descărcare a ei direct la punctul de destinaţie, fără a fi necesare transbordări şi manipulări suplimentare.

      Mijloacele de transport auto se deplasează cu viteze mari ca urmare a vitezei comerciale mari şi a simplităţii operaţiunilor tehnologice de încărcare şi descărcare. Ele se pot pregăti rapid şi uşor în vederea efectuării transportului, necesitînd cheltuieli reduse în acest scop[49, p.30 ].

      Autovehiculele se caracterizează printr-o mobilitate deosebită, nefiind legate de instalaţii speciale fixe cum este cazul în transportul feroviar de pildă (linii de cale ferată, depouri, tiraje etc.). Datorită acestui fapt, ele pot pătrunde în locuri unde alte mijloace de transport nu au accesibilitate, constituind o componentă indispensabilă a transporturilor multimodale[27, p.50].

      Mijloacele de transport auto dezvoltă viteze tehnice şi comerciale ridicate, fapt ce are o mare importanţă în transportul de mărfuri perisabile, al celor care presupun un anumit grad de urgenţă etc. În transporturile pe distanţe mari, cum sunt cele internaţionale, rulajul mijloacelor de transport auto este de două ori mai ridicat decît cel al vagoanelor de cale ferată (3 curse pe lună faţă de numai 1,5 curse, în medie), ceea ce contribuie la accelerarea proceselor de producţie şi desfacere, la creşterea eficienţei utilizării autovehiculelor[49, p.40].

      Mijloacele de transport auto prezintă însă şi anumite limite:

- capacitatea lor de transport relativ redusă, în comparaţie cu cea a trenurilor de marfă  sau a navelor comerciale, determină costuri specifice pe tona-kilometru de cîteva ori mai ridicate decît în transportul feroviar şi naval;

- eficienţa în transportul auto se realizează îndeosebi pe distanţe scurte;

- transportul auto este afectat în mod deosebit de actuala criză energetică pe plan mondial întrucît consumă combustibili costisitori şi greu de procurat[17, p.26].

      Tendinţele care se manifestă în transportul auto sunt generate de preocupările specialiştilor de a face acest mod de transport mai economic şi mai rentabil. În acest sens, menţionăm: